Stiu ca Tiramisu se face mult mai repede si mai usor cu piscoturi, insa am vrut sa incerc si varianta cu blat. Un blat usor, care sa fie gata repede.
Pentru forma mea de tort, am facut un blat din 4 oua, 120 gr zahar, 120 gr. faina, 1 lingurita de praf de copt si 2 linguri de amidon. Optional, se mai poate adauga zahar vanilat si coaja rasa de lamaie. Asa am invat eu de la bunica mea care, atunci cand facea orice blat de tort, spunea ca va fi mai bun daca pui si putina coaja rasa de lamaie si un plic de zahar vanilat.
Albusurile le-am batut spuma. Galbenusurile le-am frecat cu zaharul tos si cu cel vanilat, apoi am adaugat coaja rasa de lamaie. Am pus in ploaie faina amestecata cu amidon si cu praf de copt, apoi am incorporat albusurile.
Blatul l-am pus la copt intr-o forma tapetata cu hartie de copt si l-am lasat in cuptor circa 30 minute. L-am lasat la racit tot in cuptor, iar cand a fost rece, l-am taiat in 3 felii.
Am luat primul blat, l-am pus pe forma de tort si l-am insiropat. Amestecul de lichid pentru insiropat l-am preparat din 100 ml apa, 2 linguri de cafea solubila, 2 linguri de zahar si 50 ml de lichior de cafea.
Crema am preparat-o din 500 gr mascarpone amestecata cu 200 ml frisca, 2 linguri de lichior de cafea si 150 gr zahar. Peste primul blat insiropat am pus crema, apoi un strat fin de cacao.
Am pus al doilea blat si am repetat procedura. Peste ultimul blat am pus crema si un strat mai gros de cacao in ploaie.
A iesit foare bun, mie imi place chiar mai mult decat cel cu piscoturi. Pentru cei carora se place sa simta gustul de cafea mai puternic, in sirop se pot pune 2 linguri de cafea in plus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu